Articole media
Servicii juridice
Servicii juridice
Gradul ridicat de experiență și profesionalism al avocaților noștri ne permite să asigurăm servicii juridice complete
Drept civil
Societatea noastră are competențele necesare pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor clienților în materie de drept civil
Achiziții publice
Serviciile noastre se adresează atât autorităților contractante, cât și beneficiarilor privați
Dreptul afacerilor
Avem o experiență însemnată în tot ceea ce înseamnă drept comercial și o cunoaștere aprofundată a cadrului legal românesc și european
Dreptul muncii
Oferim consultanță pentru fiecare aspect legat de dreptul muncii, de la redactarea contractelor de muncă și până la reprezentare în caz de litigii
Fonduri europene
De multe ori, accesarea fondurilor europene este un proces foarte complex și anevoios
Drept societar și organizational
Avocații noștri oferă consultanță și soluții viabile pentru fiecare pas al dezvoltării unei afaceri, încă din primul
Drept penal și contravențional
Ne reprezentăm cu succes clienții în fiecare fază a a unui proces penal sau...
Management juridic
Oferim consultanță de specialitate în acest domeniu, pentru că avocații noștri sunt la curent cu modificările legislative

Coman Mindru Popescu - Attorneys at Law
Societatea noastră oferă servicii juridice de cea mai înaltă calitate, într-o abordare modernă și eficientă. Suntem profesioniști cu idei inovative și o experiență considerabilă, care se reflectă în multitudinea ariilor de expertiză pe care le acoperim. Dezvoltăm strategii care funcționează pentru că înțelegem cu adevărat sectoarele în care activăm.
Asigurăm servicii profesionale unor societăți reprezentative din domeniile consultanță în afaceri și management, consultanță imobiliară și brokeraj financiar, proiectare și arhitectură, rectrutare și resurse umane, construcții civile și industriale, comerț, producție alimentară, contabilitate și audit financiar, organizări evenimente și publicații media, fonduri de investiții, producție și logistică, IT&C, HoReCa.
De asemenea, asistăm și reprezentăm instituții publice, instituții de cult, dar și persoane publice.
Contactați-ne